Inexistent

Am uitat sa scriu. Am uitat sa-mi astern sentimentele pe o bucata de hartie. Sunt blocata. Am deschis blog-ul cu gandul ca ma pot elibera, dar nu pot. Am uitat cum. M-am pierdut in scrierile mele vechi, mi-a fugit scanteia din inima sau poate mi-a fugit inima. 
Dupa atata timp ,lucrurile nu mai sunt la fel. Oamenii s-au schimbat, pamantul s-a surpat creand prapastii intre ce-a fost odata si ce se intampla acum, creand "gauri" intre oameni. Soarele a uitat sa mai incalzeasca, e rece.. e mai rece decat a fost vreodata, cel putin azi. 
Azi toate sunt reci
Toate sunt ingropate de soare
Astazi nu exista
A fost doar ieri.
Si va fi maine
Dar astazi nu exista.
Zilele si-au pierdut cursul cu mult inainte sa-mi dau seama de ce. De fapt, nici acum nu stiu, nu stiu nimic, ma perind singure intre umbre antice ce ma mananca, imi mananca sufletul, imi mananca fericirea, ma mananca in totalitate. Cateodata ma trezesc cu mainile indurerate, cu pieptul zvacnind de neplacere si atunci stiu. Atunci imi dau seama ca azi intr-adevar e azi. Ca exista chiar daca eu nu sunt inclusa in ea, chiar daca eu dorm si visele mele invaluie intreaga zi. Alti oameni traiesc in visele mele, alte suflete se bucura, alte buze saruta, alte inimi se infrupta din dragostea mea. Cu atata ardoare, cu atata sete ma lasa goala pe dinauntru, ma seaca. Nu are ce sa ma doara, nu are ce sa-mi displaca, totul e gri. Relativ " totul ". Deoarece in jur nu e nimic. Totul si nimic ? 
In asta suntem prefacuti. Intr-o totalitate inecata in nimic. Valuri peste valuri trec peste noi, vantul ne frange obrajii si nisipul ne inunda ochii. Marea...
Am deviat.
Am uitat de la ce-am pornit. 
Imi tremura mainile.
Nu vreau sa existe AZI. 

Welcome back

Welcome back 
Au trecut anii de cand n-am mai deschis paginile astea. M-au ingropat zeci de anotimpuri de cand n-am mai reusit sa ma trezesc. Inca dorm. De doi ani, tot dorm. Ma uitam acum la cata vreme a trecut, ma gandeam ca ce ar fi fost daca as fi scris toate lucrurile astea intr-o carte ? Ar fi inngalbenita acum, ar fi patata de sange, ar fi calcata in picioare de toti necunoscatorii, de toti ignorantii, ar fi uitata undeva intr-un colt si lasata sa respire de una singura, ar fi si ea ingropata printre zeci de urme de nisip. 
Atunci e bine. Scriu aici. Aici nu poate nimeni sa ma prefaca in uitare, aici nu poate nimeni sa-si muste buzele si sa critice dorinta mea, poate doar o eronare a parolei, poate doar un tresarit stupid al tastaturii, poate doar..