Plânsete

În ochii-mi verzi crește și se naște-o făptură
Ce-mi frânge copacii și-i usucă-n furtună 
În picioarele-mi reci se răsfrânge-o durere
Când inima tace în propria-mi cădere

Iar mâinile-mi frânte rămân în stagnare  
Și celule meschine îmi cer alinare 
Dar în haosul zilei tot se aude chemarea 
De valuri, de nisip ce-mi surpă uitarea 

În plânsete sumbre îmi arde pământul 
Și Dumnezeu se întoarce ingropându-și cuvântul 
Vocile-mi cântă și-n groază-mi șoptesc
Că ochii-mi verzi plâng dar nu vreau să-i opresc 

Un urlet prelung îmi șuieră în minte 
C-am degete rupte înfipte în tâmple 
Și iată chemarea cum în coaste-mi dispare 
Iar tot ce e viu se pierde sau moare. 

Un adevăr a rămas pierdut printre rânduri 
Când ura și teama nu mai străbat orizonturi 
Când din tutun și iubire se nasc fragede patimi 
Un Dumnezeu a murit în propriile-mi lacrimi

Cu si despre ura

Daca as putea , te-as face sa suferi. Te-as face sa-ti musti unghiile de durere, sa te ranesti singur ca sa nu mai simti durerea provocata de mine. 
As privi fara regret cum te stingi si apoi as fi fericita. 
Apoi as spune lumii intregi ce fapta mareata au facut mainile mele. Cum m-au salvat propriile mele maini de ce avea sa urmeze. Nu pot calca pe langa tine pentru ca pasul meu e prea apasat, o sa ma auda. O sa ma auda si o sa vina dupa mine. Te vor vrea inapoi. Dar nu am cum sa te dau lor, esti premiul meu. Drumul meu spre Nirvana. Nu pot. 
 

Ce sete oarba.
Nu te vor gasi si chiar daca o vor face, nu vor stii ca eu sunt criminalul.
Sau nu.

Mainile mele.

 

Scurt. Poveste de dragoste

Era una dintre acele zile în care pereţii mă strângeau îngheţaţi. Castel de gheaţă în mijlocul lui iulie. Nu puteam pleca, uşa ar fi făcut prea mult zgomot. Îmi ţineam respiraţia de frică să nu mă audă, deşi amândoi ştiam că respirăm acelaşi aer. Tiptil, m-aş fi strecurat în vârful picioarelor mai degrabă, lăsând tot în urmă, decât să îndur supliciul de a-I adresa vreun cuvânt. Trebuia. Dar măcar de ar fi aruncat cu oale şi crătiţi în mine, să ţipe, să urle, să dea cu pumnii în perete. Păşeam pe un teren cu bombe ascunse, iar eu n-aveam niciun chef să explodez încă. Preferam să mă resemnez în răceala care-şi înfipse colţii în amândoi. 

Se închide uşa, bună, pa, ai luat pâine, pa, bună, cărămizile zidului se adăugau vesele, iar eu ziceam mâine, iar mâine se tot preschimba în azi.

prea tarziu

Simtul primordial ca cineva ne protejeaza, ca ne putem baza pe alte suflete precum ale noastre, dar nu. Acum sufletele au fost reinventate si nu mai fac parte din noi, se pierd in aer, le estompeaza respiratia noastra, le strivesc norii. Nu mai e ce a fost. 
Nici noi nu mai suntem ce am fost. 
Astazi o sa scriu adevarul, nu pentru ca sunt o persoana sincera ci pentru ca nu am cui sa-l divulg. 
Nimeni nu vrea sa auda ce deja toti constientizam, e ca si cum ai vedea un ambalaj pe strada, stii ca nu are ce cauta acolo dar nici nu-l ridici. 
Asa sa intelegeti adevarul asta pe care incerc eu sa-l spun, ca un adevar partial, un adevar al ego-ului meu. 
Sa incepem..
Asa mult galben nu am vazut niciodata, asa multa neliniste, nici eu nu stiu despre ce vreau sa scriu. Asa de multe lucruri vreau sa le trantesc aici, sa le izbesc direct ca si cum cuvintele mele ar fi vinovate de tot ce-i nefiresc in lume. Ca si cum pagina asta ar putea opri macele, ar putea opri razboaie, ar putea sterge macar o parte din toate ranile, ar putea schimba vieti. 
Cine ar vrea sa schimbe vieti ? Ce fel de divinitate ar lupta o data cu noi ? Ca cica, toate astea fac parte dintr-un plan maret. Maret si stupid. Ca fericirea e scurta, e de moment. Nu. E o diferenta intre fericire si bucurie. Bucuros esti cand castigi la lotto, bucuros esti cand iei un examen. Bucuros esti cand ti-ai dorit ceva si ai dobandit. Bucuria e materiala. Bucuros esti atunci cand iti vine sa sari, sa alergi, sa zburzi, sa tipi, sa fluieri, sa dansezi, sa razi. Pe scurt, atunci cand traiesti. Pe cand fericirea nu necesita nici un efort. Fericit esti atunci cand vezi ca iti spune din priviri "Te iubesc". Fericit esti atunci cand adoarme in bratele tale. Fericit esti atunci cand il revezi dupa o luna. Fericit esti atunci cand nu iti poti explica de ce. O licarire in ochi, un aer adanc in piept, o privire in gol, un zambet suav, o soapta calda in ureche, o discutie negraita, liniste imperturbabila. Asta e fericirea. Asa se manifesta ea. Fericirea este metafizica. Pe scurt, atunci cand traiesc altii.
..E frumos sa fii fericit datorita nonsalantei si uitarii. Pentru felul in care tratezi modul cum ai ajuns sa fii fericit, chiar daca ar fii fost unul anevoios. Si nu numai pentru drumul pe care l-ai parcurs in obtinerea fericirii, dar si pentru restul lumii ce nu se afla in aria de acoperire a fericirii tale. E extraordinar momentul acela sublim, cand, cuprins de paroxism, papilele tale gustative reusesc sa soarba din seva vietii si tot corpul tau se topeste juisand.
Pentru ca nu te saturi. Sau mai bine zis fiindca nu ai timp sa te saturi. Fiindca pocalul ce detine seva dispare dupa prima sau cel mult a doua gura. Fericirea e spasmodica. Or asta e si farmecul ei! Asa cum famecul primaverii este ca mai intai trebuie sa treci prin iarna, si sa simti racoarea. Asa cum farmecul unei comete este ca apare odata la 20 de ani. Asa cum farmecul nudului este actul dezgolirii.
 Asa cum farmecul adevarului este minciuna.
De aici am pornit. 
Adevarul e o minciuna.
Si noi nu suntem fericiti, doar bucurosi..

Dă-mă înapoi

Dar..
Ai grijă de mine, fii bun cu mine.
Dă-mă înapoi
Dă-mă lumii să mă crească

Regrete in alb

Momentul acela in care te trezesti din somn la orice ora din noapte 
Momentul acela cand sufletul iti doarme indiferent de senzatia pe care o ai 
Momentul acela cand desenezi un soare pe o foaie doar pentru a mai simti o data caldura
Momentul acela cand zambesti stupid in fata oglinzii si-ti dai seama cata vreme a trecut
Momentul acela cand vrei cu orice pret sa scapi de tot ce te inconjoara
Momentul acela cand mananci lapte cu cereale si-ti realizeazi ca nu au niciun gust
Momentul acela cand zilele trec mai repede ca secundele
Momentul acela cand ai vrea sa vorbesti dar nu ai de ce 
Momentul acela cand iti saruti singur mainile ca sa nu te simti singur
Momentul acela cand realizezi ca nu stii sa ierti 
Momentul acela cand gresia din bucatarie e prea curata ca sa poti calca pe ea
Momentul acela cand autobuzul opreste la o distanta prea mare de tine
Momentul acela cand bei fara oprire doar pentru a adormi mai repede
Momentul acela cand cand vorbesti non stop dar nu se aude niciun sunet
Momentul acela cand asculti aceeasi melodie pana la epuizare
Momentul acela cand ciocolata te drogheaza mai tare ca orice altceva
Momentul acela cand scrii pe blog si habar nu ai despre ce scri
Momentul acela cand astepti in zadar o zi mai buna
Momentul acela cand visezi cu ochii deschisi 
Momentul acela cand simti mirosul primaverii dar afara e inca iarna
Momentul acela cand esti prea fericit si crezi ca nu e bine

Momentul acela cand zambetele oamenilor sunt intr-adevar frumoase
Momentul acela cand strada pe care o adori nu se termina niciodata
Momentul acela cand realizezi ca iubesti dincolo de limite

Exact acum, cortina dispare si oamenii aplauda surd toate "momentele" in care te-ai facut de ras..

Nu ma intereseaza un barbat decat in masura in care cred ca-l stapanesc ca femeie, in care cred ca sunt pentru el, intr-un moment din viata, o fiinta unica, de neinlocuit. Stiu că sunt femei mai frumoase decat mine, dar asta nu are nicio insemnatate, fiindca oricat de frumoasa ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care sa fie şi mai frumoasa; dar cred ca poate exista o adancime sufleteasca, o sensibilitate, o inteligenta care pot insufleti in asa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de insusiri de neinlocuit, cel putin intr-o clipa data, pentru un om intr-un anume climat sufletesc.